Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, a vorbit deschis, într-o apariție la Digi24, despre obiceiurile culinare din familia lor și despre mâncarea preferată a acestuia. Ea a dezvăluit că preparatul care îi trezește cele mai puternice amintiri este fasolea cu ciolan, însă a recunoscut cu sinceritate că nu a reușit niciodată să reproducă gustul exact al mâncării din copilăria lui.
Invitată în emisiunea „La cină”, Mirabela Grădinaru s-a descris ca fiind o persoană gurmandă, care apreciază mâncarea mai degrabă ca pe o bucurie a vieții decât ca pe o simplă necesitate. A mărturisit că nu este pasionată de gătit și nu se consideră foarte pricepută în bucătărie, însă face acest efort din dragoste pentru copiii ei, pentru care gătește frecvent preparate simple și apreciate, precum peștele cu orez, ciulamaua sau ostropelul.
În ceea ce-l privește pe Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru a subliniat că acesta nu este deloc mofturos la mâncare. Cu toate acestea, există un preparat față de care are o legătură emoțională specială: fasolea cu ciolan, așa cum o făcea mama lui. Partenera sa a povestit că, deși gătește și ea fasole, nu reușește să atingă acel gust și acea „calitate” pe care le asociază cu mâncarea din copilărie.
Ea a explicat că acest sentiment este, de fapt, unul universal, legat de memoria afectivă a gustului. A dat chiar propriul exemplu, vorbind despre tocana de ardei – sau „mâncarea de chiper”, cum îi spunea bunica ei – preparatul preferat din copilăria sa. Deși a cerut de mai multe ori rețeta exactă și a încercat să o reproducă, gustul nu a mai fost niciodată același, chiar dacă mâncarea este apreciată de copiii ei.
Mirabela Grădinaru a descris și modul simplu în care se pregătea această tocană: ardei copți pe plită, amestecați cu ceapă, uneori cu carne, alteori fără, serviți întotdeauna cu mămăligă la ceaun. A sugerat, cu nostalgie, că poate nu doar ingredientele contează, ci și contextul, focul de lemne, mâinile care găteau și emoțiile din jurul mesei.
Mărturisirile ei conturează o imagine caldă și umană, în care mâncarea nu este doar hrană, ci un liant al amintirilor, al familiei și al copilăriei – un gust care, oricât ai încerca, rămâne unic și imposibil de reprodus.