Pe hărțile turistice ale României, orașul ăsta nu prea apare. Pe hărțile administrative, însă, ocupă un loc pe care nimeni nu l-ar ghici din prima.
Are sub 6.500 de locuitori. Mai puțini decât un singur cartier bucureștean.
Și totuși, dacă ai lua o hartă a României și ai măsura suprafețele orașelor, capitala ar rămâne mult în urmă. Nu vorbim despre Cluj-Napoca, Timișoara sau Constanța. Vorbim despre un orășel din Suceava, ascuns între munți, pe care puțini români îl pot localiza fără să caute pe Google.
Numele lui e Broșteni.
Povestea începe pe Valea Bistriței, în sud-vestul județului Suceava, la granița cu Neamț și Harghita. Zona e izolată, muntoasă, tăiată de râu. Nu există cale ferată. Accesul se face doar cu maşina, pe drumuri care urmează cursul apei printre păduri dese.
Așa a rămas Broșteni ani la rând, un punct pe hartă cunoscut mai ales de localnici și de turiștii care mergeau spre munte.
Statutul de oraș a venit relativ recent. Localitatea a fost declarată oraș abia în anii 2000, mult după ce alte așezări mai mici ca suprafață primiseră deja acest titlu.
Problema e că majoritatea românilor asociază cuvântul “oraș” cu blocuri, trafic și suprafață compactă. Broșteni răstoarnă complet ideea asta.
Administrativ, orașul nu e format doar din centrul cu blocuri construite pentru minerii care lucrau odată în zonă. Include și localitățile Hăleasa, Lungeni și Neagra, plus satele Cotârgași, Dârmoxa, Frasin, Holda, Holdița și Pietroasa.
Fiecare dintre ele își adaugă bucata de teritoriu la suma finală. Și suma aceea schimbă complet perspectiva.
Cifrele diferă puțin de la o sursă la alta, în funcție de anul măsurării, dar toate converg spre același ordin de mărime: undeva între 424 și aproape 597 de kilometri pătrați, în funcție de metoda de calcul folosită.
Nimeni nu s-a grăbit să facă publicitate acestei cifre.
Comparativ, Bucureștiul se întinde pe aproximativ 228 de kilometri pătrați. Chiar și în varianta mai conservatoare a calculului, Broșteni depășește capitala cu mult peste 60%. În varianta maximă, diferența trece de două ori și jumătate.
Practic, poți plimba capitala României prin interiorul orașului sucevean și tot ar rămâne loc pe margini.
Contrastul cu populația e cel care face diferența cu adevărat vizibilă. București are peste două milioane de locuitori pe teritoriul lui restrâns. Broșteni are câteva mii de oameni răspândiți pe un teritoriu de câteva sute de kilometri pătrați.
E o densitate care schimbă complet felul în care funcționează orașul.
Centrul Broșteniului păstrează, totuși, un aer urban. Complexul de blocuri construit pentru muncitorii minelor din zonă e vizibil de la distanță, contrastând cu peisajul rural din jur.
Restul teritoriului rămâne, în schimb, tipic pentru satele de munte din Bucovina. Case răsfirate, gospodării tradiționale, drumuri care se pierd printre dealuri împădurite.
Orașul nu se reduce, însă, doar la statistici de suprafață. Are și o istorie legată direct de literatura română.
Biserica din lemn cu hramul Sfântul Nicolae, cunoscută local drept biserica-muzeu “Ion Creangă”, datează din 1779. În trecut, clădirea a funcționat și ca școală.
Chiar acea școală apare în romanul “Amintiri din copilărie”. Nică, personajul principal al lui Creangă, povestește despre orele petrecute acolo.
Zona mai păstrează și alte clădiri istorice: casa administratorilor Domeniilor Coroanei, ridicată în 1895 și folosită astăzi ca spațiu comercial, clădirea fostei secții Geomold din 1929, un cuptor tradițional de ars var în satul Dârmoxa, construit în 1924, și școala din Holda, tot din 1924.
Fiecare piatră de aici are o poveste. Doar că nimeni nu le-a pus cap la cap într-un singur traseu turistic clar.
Broșteni nu e singurul oraș românesc care întoarce logica obișnuită “mărime înseamnă populație numeroasă”. Pe lista celor mai întinse orașe din țară, urmează Vișeu de Sus, din Maramureș, cu peste 443 de kilometri pătrați, și Săcele, din Brașov, cu 320 de kilometri pătrați.
Săcele are, de altfel, o populație mult mai mare, de aproximativ 31.000 de locuitori, ceea ce îl face cel mai întins municipiu din țară din punctul de vedere al densității reale de locuire.
Diferența dintre aceste orașe și marile metropole nu e o chestiune de bogăție sau infrastructură. E o chestiune de istorie administrativă și de geografie.
Zonele de munte, împărțite în multe sate răsfirate pe suprafețe uriașe, au ajuns să acumuleze teritorii vaste chiar dacă populația a rămas redusă de-a lungul deceniilor.
Broșteni rămâne, totuși, un caz aparte. Recordul de suprafață îl plasează în fața tuturor marilor orașe ale țării, la un pas de granița cu alte două județe, într-o zonă în care izolarea geografică a păstrat intacte tradiții și clădiri vechi de peste un secol.
Poate că exact izolarea asta e motivul pentru care orașul cu cea mai mare suprafață din România a rămas, până acum, un secret bine păzit între munți.