Coarnele, fructe care se coc în perioada august – octombrie, sunt adevărate surse naturale de vitamine și substanțe nutritive. Deși mai puțin populare decât alte fructe de sezon, ele oferă o gamă largă de beneficii pentru sănătate, fiind utile în susținerea imunității și prevenirea multor afecțiuni, în special în sezonul rece.
Valoare nutrițională ridicată
Coarnele conțin:
- cantități mari de vitamina C (mai mult decât lămâia),
- vitamina P, calciu, fier, magneziu,
- acizi organici, zaharuri, taninuri, uleiuri esențiale,
- și aproximativ 83% apă.
Datorită gustului lor astringent, consumul se recomandă în cantități moderate, pentru a evita posibile efecte digestive neplăcute, precum balonarea sau greața.
Beneficiile consumului de coarne
- Astringente și antimicrobiene: utile în tratamentul dizenteriei, diareei, enterocolitei sau intoxicațiilor alimentare;
- Antiparazitare: pot fi folosite complementar în tratarea paraziților intestinali;
- Stimulente imunitare: susțin rezistența organismului în sezonul rece;
- Benefice pentru vedere: contribuie la drenajul limfatic și la circulația periferică;
- Tonice generale: cresc nivelul de energie, sprijină funcțiile cognitive și combat oboseala;
- Reglează glicemia și apetitul: ajută în gestionarea hipoglicemiei și a poftelor alimentare;
- Echilibrează funcționarea glandelor endocrine și îmbunătățesc adaptarea la stres;
- Previn formarea calculilor renali;
- Acccelerează metabolismul, fiind utile în curele de slăbire;
- Îmbunătățesc absorbția mineralelor și susțin fertilitatea;
- Normalizează tensiunea arterială la persoanele cu hipotensiune;
- Stimulează pofta de mâncare și combat anorexia;
- Antioxidanți puternici: protejează împotriva bolilor cardiovasculare, diabetului zaharat de tip II, degenerescenței maculare și procesului de îmbătrânire celulară;
- Hemostatice: pot opri diverse tipuri de sângerări;
- Susțin drenajul limfatic cerebral și pot avea efect benefic în cazuri de vitiligo;
- Febrifuge: contribuie la scăderea febrei și ameliorarea frisoanelor.
Atenționări și contraindicații
Consumul de coarne este contraindicat în cazul persoanelor care:
- suferă de insomnie,
- au aciditate gastrică crescută.