Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu, scandal fără sfârșit! Vedeta a ironizat-o pe mama artistei și a transmis un mesaj acid
Războiul dintre Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu pare departe de a se încheia, mai ales că tensiunile dintre ele s-au mutat nu doar în sala de judecată, ci și în mediul online. Cele două dive se află într-un proces intentat de Claudia Pătrășcanu, după ce Bianca a publicat o fotografie în care fiica ei apărea alături de băieții cântăreței, lucru care a inflamat spiritele.
În timp ce disputa legală continuă, Bianca Drăgușanu a ales să lovească și pe rețelele de socializare, aruncând ironii la adresa Doinei, mama Claudiei Pătrășcanu. Într-o postare recentă pe Instagram, Bianca a distribuit o imagine cu mama artistei, însoțită de un mesaj usturător, sugerând că nu îi pasă nici de criticile venite din familie.
„Mi-a dedicat mie pe pagina ei de Facebook o doină constipată. Toate acestea pentru că păpușa Labubu are un ten care n-a cunoscut rodul tristeții de la tinerețe la bătrânețe. S-a cocoțat în pomul TikTok-ului o ciocârlie dobrogeană și de acolo rage. PS: acesta este un pamflet”, a scris Bianca, ironizând felul în care mama Claudiei ar fi încercat să o pună la punct.
Claudia Pătrășcanu a declarat de nenumărate ori că mama ei i-a fost sprijin în cele mai grele momente din viață, mai ales în perioada divorțului și a conflictelor cu fostul soț, Gabi Bădălău. Tocmai de aceea, atacul Biancăi la adresa Doinei a fost privit ca o lovitură sub centură, pe care fanii Claudiei nu au ezitat să o critice.
În plan juridic, Claudia Pătrășcanu a încercat să obțină câștig de cauză în procesul cu Bianca Drăgușanu, după ce s-a arătat deranjată că imaginea copiilor săi a fost folosită fără acordul ei. Inițial, artista a pierdut procesul, însă a făcut apel, hotărâtă să nu renunțe.
În replică, Bianca Drăgușanu rămâne pe poziții și susține că nu are de ce să își ceară scuze, ba mai mult, o acuză pe Claudia că ar căuta scandal din lipsă de altă ocupație. „Mi se pare stupid să mă explic, pentru că în acele postări era vorba despre copiii noștri, care se bucurau și erau fericiți împreună. Doar o persoană care nu are ocupație și care e frustrată ar putea să facă așa ceva vreodată”, a declarat Bianca, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Conflictul dintre cele două rămâne, așadar, departe de a se stinge. În timp ce instanța va decide cine are dreptate din punct de vedere legal, în online războiul pare să se intensifice, cu replici dure și ironii care pun paie pe foc. Rămâne de văzut cine va ieși învingător în acest scandal cu iz personal, dar și juridic.