Cum a reacționat Anamaria Prodan, după valul de critici primit de Eva Măruță

Anamaria Prodan și-a spus propria opinie cu privire la valul de critici care au acaparat-o pe Eva Măruță, după ce a debutat în actorie.

Eva Măruță a avut parte de sprijinul foarte multor persoane publice, după ce mai multe voci din online au criticat-o pe micuță pentru faptul că ar fi ajuns să joace în „Tati part-time” doar datorită „pilelor” pe care le are. Chiar dacă numele său este, într-adevăr, unul răsunător, nimeni nu poate trece cu vederea talentul mezinei familiei Măruță, sunt de părere la fel de multe persoane, printre care și Anamaria Prodan. Impresara spune că, la rândul său, le-a dat acest sfat și copiilor ei, care, fiind în lumina reflectoarelor, au mai avut parte de astfel de experiențe.

”Asta e o mizerie, și mă refer la ceea ce a pățit. I-am spus și Evei, le-am spus și copiilor mei. Nu trebuie vreodată, pe pământul ăsta, nici curiozitatea, nici altceva, să îi pună să aplece urechea sau ochii la comentarii. Cine are timp de comentarii pe Internet sunt niște looseri.

Unii care în viața lor nu au putut și nu vor putea să facă ceva. Este efectul de looser, care stă sub pod, are acces la internet și își revarsă frustrarea și neputința. Nu au nicio importanță însă părerile altora”, spune Anamaria Prodan, pentru Fanatik.

Ce spune Anamaria Prodan despre Eva Măruță
Astfel, fosta soție a lui Reghe se arată a fi complet fascinată de carisma și talentul pe care Eva le-a împachetat frumos într-un film. Aceasta spune că o să-i depășească, fără doar și poate, pe cei doi părinți și că o să aibă parte de un viitor strălucit, lucru pe care i l-au prezis extrem de multe persoane, până în prezent.

”Nu e treaba mea, nici nu sunt expertă să spun cine și cum joacă. Dar m-am dus de curiozitate să văd filmul cu Eva Măruță. Am avut o bucurie incredibilă și eu și Bebe. Și zic asta pentru că această fetiță este nu talentată, este ceva fabulos.

Este peste maică-sa, peste taică-su, peste toate neamurile ei. Fetița asta a luat tot, dar tot, ca un burete, de la ambii părinți și de la familia Andrei. Și va străluci cu siguranță, toată viața ei”, a spus Anamaria Prodan despre Eva Măruță.

Sfatul pe care i l-a dat lui Bebe
În povestea Evei Măruță se regăsește însăși vedeta, care spune că, în acest fel, i-a oferit fiului său o lecție și un sfat prețios, pentru viitor. Impresara este convinsă de faptul că mai e o chestiune de timp până când copilul său și a lui Laurențiu Reghecampf o să ajungă în vizorul fanilor și o să fie pus la zid de gurile rele, care, după părerea sa, își expun doar propriile frustrări și neputințe.

”Toți neaveniții ăștia, toți tâmpiții ăștia care au comentat, efectiv s-au urcat pe spatele unei fetițe care e vedetă. Ca să le apară numele în ziar. Și i-am zis și lui Bebe că va păți așa. Dar că trebuie doar să se scuture că ei vor cădea ca niște păduchi ce sunt”, a continuat ea, pentru sursa citată.