HomeStiriElena Udrea, planuri de vacanță pentru sărbători: „Țin post. Fac fapte bune....

Elena Udrea, planuri de vacanță pentru sărbători: „Țin post. Fac fapte bune. Citim Biblia în fiecare zi”

-

Elena Udrea încearcă să își recupereze bunurile executate silit – în valoare de aproximativ cinci milioane de lei – și susține că este „aproape singura condamnată ilegal” rămasă fără dreptul de a-și rejudeca dosarele. Fosta ministră a declarat, în exclusivitate pentru Cancan, că a inițiat deja demersuri juridice pentru restabilirea legalității și pentru reanalizarea cazurilor în care, spune ea, a fost condamnată abuziv.

„Am rămas singura condamnată ilegal”

Udrea afirmă că își propune să deschidă din nou toate dosarele în care au fost formulate condamnările, în speranța unei rejudecări pe fond:

„Am demarat acțiuni pentru restabilirea legalității și pentru rejudecarea dosarelor mele, de această dată conform legii. Dosare în care am fost condamnată abuziv. Cu consecința recuperării a tot ce mi s-a luat în mod abuziv. Am rămas cam singura condamnată ilegal, singura în cazul căreia nu s-a acceptat redeschiderea cazului până acum.”

Elena Udrea a petrecut trei ani în detenție din cei șase prevăzuți în sentința definitivă din dosarul „Gala Bute”. Pe 17 iulie, ea a părăsit penitenciarul Târgșor, după o serie de proceduri în instanță care i-au permis eliberarea.

Contextul condamnării

În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost acuzată de DNA că ar fi coordonat un mecanism prin care apropiați de-ai ei primeau bani de la anumite firme, în schimbul garantării unor plăți pentru lucrări finanțate de Ministerul Turismului. O parte din sume ar fi ajuns, susțin procurorii, la Udrea, la organizația PDL București și la Rudel Obreja.

De asemenea, Udrea ar fi determinat angajați ai ministerului să încalce legea la achiziționarea serviciilor de publicitate pentru gala sportivă în care a boxat Lucian Bute. Prejudiciul estimat de anchetatori: aproximativ 3 milioane de euro.

Planuri de sărbători: vacanță, post și credință

În prezent, după perioada dificilă petrecută în penitenciar, Elena Udrea spune că încearcă să se reconecteze cu familia, cu credința și cu un stil de viață mai liniștit. Tot pentru Cancan, aceasta a dezvăluit că se pregătește de o vacanță de sărbători, despre care vorbește cu vizibil entuziasm.

„Țin post, evident. Îl țin de ani de zile. Ne pregătim de vacanță de sărbători, plus ziua mea. O parte le vom petrece tradițional, iar o parte la soare. Nu am mai fost într-o vacanță de mare și soare de patru ani.”

Udrea a detaliat și rutina ei alimentară de post:

  • legume, fructe, cereale
  • soia, fasole, supe-cremă
  • salate, cartofi
  • pâine cu maia
  • Vinerea ține post negru, consumând doar apă.

O rutină spirituală strictă

Fosta ministră spune că în ultima vreme se axează intens pe echilibru spiritual:

„Îmi fac rugăciunea de trei ori pe zi. Fac fapte bune, citim Biblia zilnic sau îi povestesc Evei din Biblie seara, pe drum spre și de la școală.”

Udrea recunoaște că lucrează și la autocontrol, mai ales atunci când vine vorba de trafic – un punct sensibil pentru ea:

„Am grijă să nu mă mai enervez în trafic și să nu mai am gânduri critice la adresa altora. Unele îmi ies mai bine, altele nu. Traficul între Corbeanca și Băneasa mă scoate din minți… Făceam 30-35 de minute înainte, acum, cu lucrările de la metrou, fac 50-60 de minute.”

Noua etapă din viața Elenei Udrea

Fosta ministră spune că încearcă să își recupereze echilibrul, să se apropie mai mult de credință și să se bucure de timp cu fiica ei. Dar, în același timp, continuă lupta juridică pentru rejudecarea dosarelor și recuperarea bunurilor pierdute.

Recomandate

Ultimele postări