HomeStiriIancu Guda pleacă de la Antena 1. Care este MOTIVUL demisiei

Iancu Guda pleacă de la Antena 1. Care este MOTIVUL demisiei

-

Iancu Guda a anunțat că își încheie colaborarea cu Antena 1 pentru realizarea rubricii zilnice de educație financiară „IQ Financiar”, după aproape șapte ani în care a produs conținut economic pentru televiziune.

„Am încheiat de comun acord colaborarea cu Antena 1 pentru producția rubricii zilnice de educație practică IQ FINANCIAR”, a transmis Iancu Guda într-un mesaj publicat pe Facebook.

Economistul a explicat că această decizie marchează finalul unei etape importante din cariera sa, dar și începutul unei noi direcții profesionale.

Ce urmează pentru Iancu Guda

Iancu Guda a precizat că renunțarea la producția TV vine în contextul în care acest tip de proiect presupune foarte mult timp și energie. El spune că vrea să își concentreze eforturile într-o zonă mai amplă, în special în mediul digital.

„Închei astfel etapa de producție TV, un proiect important al carierei mele, dar solicitant și care implică foarte multă energie și timp, pentru a putea muta focusul într-o zonă mult mai amplă”, a explicat acesta.

Guda a anunțat că va continua să fie activ în spațiul public prin analize economice, intervenții live și conținut educațional independent. În paralel, va dezvolta proiecte antreprenoriale, platforme digitale și inițiative de educație financiară la care lucrează deja de mai mulți ani.

Aproape șapte ani de educație financiară la TV

Iancu Guda a subliniat că rubrica zilnică de educație financiară a fost unul dintre cele mai importante proiecte ale sale. Timp de aproape șapte ani, acesta a realizat aproximativ 2.000 de ediții, difuzate atât la Digi24, cât și la Antena 1.

„Sunt onorat că am produs, timp de aproape 7 ani, pastila zilnică de educație financiară, circa 2.000 de emisiuni cu peste 10.000 de minute la TV, cel mai lung maraton de educație financiară din istoria televiziunii românești”, a transmis economistul.

Despărțirea de Antena 1 nu înseamnă însă retragerea din zona educației financiare. Iancu Guda spune că va continua să explice publicului teme economice importante, dar într-un format mai flexibil, adaptat platformelor digitale și proiectelor independente.

Recomandate

Ultimele postări