Avocatul familiei adolescentei ucise în Bihor, Adrian Cuculis, a vorbit despre posibilitatea ca în tragedia care a șocat întreaga țară să fi existat și alte persoane care ar fi știut ce se întâmplă sau care ar fi putut avea un rol indirect în desfășurarea evenimentelor.
Ancheta în cazul crimei din Bihor pare să intre într-o nouă etapă, după apariția unor informații care ridică noi semne de întrebare. La câteva zile de la moartea Alisiei, tânăra de 18 ani găsită fără viață într-un lan de rapiță din comuna Parhida, avocatul familiei a anunțat că urmează să formuleze mai multe cereri în dosar.
Noi detalii în ancheta crimei din Bihor
Adrian Cuculis susține că dosarul este mai complex decât părea la început și că există mai multe aspecte care trebuie lămurite de anchetatori.
„Nu vorbesc de pe margine, vorbesc pentru că sunt implicat în acest dosar și urmează să formulez tot felul de cereri. Sunt mai multe, pentru că ancheta nu e chiar așa de simplă cum s-ar fi crezut la început”, a declarat avocatul familiei, potrivit wowbiz.ro.
Potrivit acestuia, Alisia făcea practică la ferma unde lucra și principalul suspect, în baza unui contract legal. Avocatul afirmă că înaintea tragediei ar fi existat mai multe episoade care ar fi trebuit să atragă atenția celor din jur.
Adrian Cuculis a susținut că tânăra ar fi fost agresată pe drum public, în prezența unor persoane care ar fi observat situația, dar care nu ar fi alertat autoritățile.
„Fata asta a trecut pe lângă mai multe persoane ce au văzut că individul acesta o agresa în timp ce era pe drumul public și nu a sunat nimeni la Poliție”, a mai spus avocatul.
Familia ridică semne de întrebare privind intervenția autorităților
Avocatul a făcut referire și la modul în care autoritățile au intervenit în ziua dispariției tinerei, amintind nemulțumirile familiei legate de timpul de reacție.
„Și dacă ar fi sunat, ar fi venit după o oră și jumătate, după cum bine ați văzut”, a declarat Adrian Cuculis.
Afirmațiile vin în contextul în care Ministerul Afacerilor Interne a prezentat deja cronologia apelurilor la 112 și a transmis că nu ar fi existat întârzieri intenționate în intervenția autorităților.
Cu toate acestea, familia tinerei vrea ca toate detaliile să fie verificate atent, mai ales în ceea ce privește momentele dinaintea dispariției și persoanele care ar fi putut observa comportamentul suspectului.
Avocatul vorbește despre posibila implicare a altor persoane
Cea mai importantă ipoteză lansată de avocatul familiei este aceea că tragedia ar putea să nu se limiteze doar la acțiunile principalului suspect. Adrian Cuculis a precizat că familia are mai multe suspiciuni și că există elemente care ar putea indica faptul că alte persoane știau de situația în care se afla tânăra.
„Se nasc niște ipoteze, familia deja le-a lansat, am vorbit cu ei, de unde tragem niște concluzii că nu ar fi fost doar această persoană implicată. Cel puțin cu privire la acceptarea situației că fata era urmărită de ceva vreme”, a explicat avocatul.
Totuși, acesta a refuzat să ofere nume sau informații concrete, invocând faptul că urmărirea penală nu este publică în acest moment.
„Nu o să spun nume și prenume, deși o să apară informațiile acestea. Cert este că deocamdată urmărirea penală este nepublică”, a mai precizat Adrian Cuculis.
În prezent, principalul suspect în acest caz este Bóné József-Zsolt, aflat în arest preventiv pentru omor calificat. Bărbatul mai fusese condamnat anterior pentru o crimă și fusese eliberat condiționat.
Cazul rămâne unul extrem de sensibil, iar familia tinerei cere ca ancheta să stabilească nu doar cine a comis fapta, ci și dacă au existat persoane care au ignorat semnele de pericol sau care ar fi putut preveni tragedia.