Ioana Ginghină, în vârstă de 48 de ani, a avut o reacție tranșantă la adresa foștilor săi colegi din telenovele, Lucian Viziru și Nicoleta Luciu. Actrița a criticat dur aparițiile celor doi pe TikTok, acolo unde fac live-uri și primesc donații din partea urmăritorilor.
În ultima perioadă, Nicoleta Luciu și Lucian Viziru au devenit subiect de discuție în mediul online după ce au început să fie tot mai activi pe TikTok. Cei doi apar frecvent în transmisiuni live, interacționează cu fanii și primesc cadouri virtuale, transformate ulterior în bani. Pentru mulți internauți, această schimbare a fost surprinzătoare, mai ales că amândoi au fost, la un moment dat, printre cele mai cunoscute figuri ale telenovelelor românești.
Ioana Ginghină, declarații dure despre Lucian Viziru și Nicoleta Luciu
Activitatea celor doi pe TikTok a stârnit numeroase comentarii, iar părerile au fost împărțite. Unii utilizatori i-au criticat pentru faptul că acceptă donații în live-uri, în timp ce alții au spus că fiecare are dreptul să își câștige banii așa cum consideră.
În acest context, Ioana Ginghină a intervenit cu o declarație care a amplificat discuțiile. Actrița a spus că nu este de acord ca imaginea actorilor să fie asociată cu astfel de practici și a ținut să sublinieze că, în opinia ei, actorii adevărați muncesc pe scenă, în filme și în proiecte artistice, nu „cerșesc” pe TikTok.
„Actorii nu cerșesc pe TikTok. Stăteam pe TikTok și am văzut mai multe videoclipuri în care se face mișto de «actorii» din telenovele care cerșesc pe TikTok, că vezi, Doamne, ce rău au ajuns actorii.
Nu. Actorii n-au ajuns rău. Actorii lucrează, actorii filmează, actorii joacă pe scenele teatrelor din România. Eu sunt actriță la Teatrul Ion Creangă de peste 20 de ani.
Noi, actorii, muncim, nu cerșim pe TikTok. Atenție! Aceia n-au fost niciodată actori. Da, au jucat în seriale, da, au jucat chiar foarte bine, dar nu sunt actori. Noi, actorii, muncim și trăim tot din actorie.
Nu confundați lucrurile și să nu ne băgați pe toți în aceeași oală. Haideți să vorbim despre faptul că un regizor român a câștigat un mare premiu la Cannes, nu să mai vorbim despre persoanele care cerșesc pe TikTok”, a spus Ioana Ginghină.
Lucian Viziru a răspuns criticilor
După valul de comentarii apărut în mediul online, Lucian Viziru a reacționat la rândul său. Acesta a recunoscut că face live-uri pe TikTok și că primește cadouri din partea celor care vor să îl susțină, însă a respins ideea că ar depinde exclusiv de această activitate.
Lucian Viziru a explicat că are mai multe surse de venit și că TikTok-ul este doar una dintre activitățile sale. Totodată, el le-a transmis celor care îl critică faptul că nimeni nu este obligat să doneze sau să îl urmărească.
„Dacă vreți să mă susțineți, dați cadouri. Nu vreți, vă uitați pur și simplu, poate dați un like. Nimeni nu vă bagă mâna în buzunar, dar pe mine mă ajută dacă mă susțineți. Este simplu.
Mare înjositură. Stați liniștiți că am patru joburi, acesta este al patrulea. Nu e ca și cum o ard doar pe aici. Nu vă convine, dați mai departe și lăsați-mă în pace”, a declarat Lucian Viziru pe TikTok.
Declarațiile Ioanei Ginghină au împărțit publicul în două tabere. Unii i-au dat dreptate și au spus că numele actorilor nu ar trebui asociat cu live-urile în care se cer cadouri virtuale, în timp ce alții au considerat că reacția ei a fost prea dură și că fiecare persoană publică are libertatea de a-și construi prezența online așa cum dorește.