Postul Paștelui este cea mai lungă și mai aspră perioadă de postire din calendarul creștin-ortodox, având o durată de 40 de zile. Aceasta este o perioadă de purificare trupească și sufletească, menite să pregătească credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. De asemenea, postul este o formă de disciplină spirituală, prin care credincioșii renunță la plăcerile lumești și se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune, fapte bune și reflecție asupra propriilor acțiuni.
Ce nu se consumă în Postul Paștelui 2025
Pe parcursul celor 40 de zile de post, credincioșii care aleg să respecte regulile postului trebuie să renunțe la următoarele alimente:
- Carne și produse din carne (pui, vită, porc, miel, pește – cu excepția zilelor cu dezlegare);
- Lactate (lapte, brânză, iaurt, smântână, unt);
- Ouă;
- Alimente preparate cu grăsimi animale.
Aceste restricții simbolizează lepădarea de poftele trupești și curățirea sufletului prin cumpătare și renunțare.
Ce alimente sunt permise în Postul Mare
Pentru a menține un echilibru nutrițional adecvat, este important ca meniul zilnic să includă:
- Verdețurile: spanac, pătrunjel, leurdă, urzici, ceapă verde, usturoi, salată verde;
- Legumele: conopidă, varză, gulii, broccoli, morcovi, cartofi;
- Leguminoasele: fasole albă sau roșie, linte, mazăre, năut;
- Cerealele integrale: ovăz, orez brun, hrișcă, paste integrale, quinoa;
- Oleaginoasele: nuci, migdale, alune, caju, semințe de dovleac, semințe de floarea-soarelui;
- Fructele: proaspete, uscate sau sub formă de sucuri naturale;
- Uleiurile vegetale: ulei de floarea-soarelui, ulei de măsline, ulei de rapiță.
Zilele cu dezlegare la pește în Postul Paștelui 2025
Deși Postul Mare presupune abțințerea de la carne și produse de origine animală, există două zile speciale în care Biserica Ortodoxă permite consumul de pește:
- 25 martie 2025 – Buna Vestire;
- 13 aprilie 2025 – Duminica Floriilor.
Aceste zile de dezlegare sunt considerate momente de bucurie duhovnicească, menite să ofere un mic respiro credincioșilor în timpul postului.
Postul Paștelui – Mai mult decât o restricție alimentara
Pe lângă abțințerea de la anumite alimente, Postul Mare presupune și o renunțare la excesele zilnice, petreceri și distracții. Nunțile, botezurile și alte evenimente festive sunt evitate în această perioadă, iar credincioșii sunt îndemnați să se roage mai mult, să fie mai buni unii cu alții și să practice iertarea.
Conform părintelui Gabriel Cazacu, “Postul trebuie să fie un prilej de reflecție, de părere de rău pentru păcatele săvârșite, dar și de iertare, iubire și liniște”.
Este recomandat ca, pe durata postului, credincioșii să participe la sfintele slujbe, să se spovedească și să se împărtășească, pentru a se pregăti sufletește pentru Sfintele Paști.
Evenimente importante din timpul Postului Mare 2025
- 9 martie – Prima duminică din post – Vecernia Iertării
- 16 martie – A doua duminică din post – Sfântul Grigorie Palama
- 23 martie – A treia duminică din post – Cinstirea Sfintei Cruci
- 30 martie – A patra duminică din post – Sfântul Ioan Scărarul
- 6 aprilie – A cincea duminică din post – Sfânta Maria Egipteanca
- 13 aprilie – Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim
- 18 aprilie – Vinerea Mare
- 20 aprilie – Sfintele Paști – Hristos a Înviat!
Concluzie
Postul Paștelui 2025 nu este doar o restricție alimentara, ci o oportunitate de curățire sufletească și apropiere de Dumnezeu. Prin rugăciune, fapte bune și cumpătare, credincioșii sunt invitați să trăiască în armonie cu ei înșiși și cu ceilalți, pregătindu-se astfel pentru celebrarea celui mai important eveniment creștin: Învierea Domnului.