A fost atmosferă de sărbătoare vineri seara, la Sibiu, odată cu deschiderea oficială a Târgului de Crăciun 2025. Mii de oameni – localnici, turiști, familii cu copii și tineri curioși – au luat cu asalt Piața Mare pentru a vedea momentul aprinderii luminițelor și pentru a simți, încă din mijlocul lui noiembrie, magia Crăciunului. Agitația a fost atât de mare, încât zona centrală a orașului a devenit practic necirculabilă.
Organizatorii au ridicat ștacheta și în acest an, inaugurând inclusiv un sistem nou de iluminare arhitecturală pentru clădirea Primăriei, care proiectează culori și efecte luminoase spectaculoase pe fațadă. Întreg decorul a fost gândit astfel încât vizitatorii să simtă că intră într-o poveste de iarnă autentică.
„Mi-a plăcut în fiecare an și de aceea am venit și acum, la deschidere. Nu se compară cu ce trăiam în SUA de Crăciun. Când eram acolo, urmăream online tot ce se întâmplă la Sibiu și abia așteptam să venim acasă. Târgul nu e doar pentru copii, e și pentru noi, cei mari”, a declarat un sibian reîntors din America, pentru turnulsfatului.ro.
Totuși, odată cu entuziasmul și atmosfera festivă, s-a reconfirmat și o „tradiție” mai puțin plăcută: prețurile piperate practicate de comercianți. An de an, Târgul de Crăciun din Sibiu impresionează prin decor și experiență, dar și prin costurile ridicate ale produselor.
Iată câteva dintre prețurile afișate în 2025:
– un pahar de vin fiert: 15–18 lei
– espresso: 14 lei
– ciocolată caldă: 17 lei
– două sarmale (aprox. 250 g): 40 lei
– gulaș de vită: 40 lei
– turtă dulce cu ghimbir: 20 lei
– clătite cu ciocolată simplă: 25 lei
– clătite varianta „Dubai” sau „Santa’s Red Velvet”: 40 lei
– vată de zahăr: 15 lei
Astfel, doar o porție de clătite și două sarmale ajung la un total de 65 de lei. Iar dacă cineva vrea să se bucure și de atracțiile târgului, va plăti 20 de lei pentru o tură în roata panoramică sau tot 20 de lei pentru o plimbare de trei minute cu trenulețul ori caruselul.
Cu toate acestea, Târgul de Crăciun din Sibiu rămâne unul dintre cele mai vizitate și apreciate din România, atrăgând anual zeci de mii de oameni care aleg atmosfera feerică în ciuda cheltuielilor crescute.
