HomeVedeteViorica de la Clejani, revoltă publică împotriva tradițiilor românești: „Aveți cele mai...

Viorica de la Clejani, revoltă publică împotriva tradițiilor românești: „Aveți cele mai proaste tradiții. Vă duceți la biserică, voi, babe credincioase, nici pensie n-aveți”. Declarația care a stârnit dezbateri aprinse

-

Viorica de la Clejani a aprins din nou spiritele în mediul online, după ce a publicat un mesaj extrem de dur la adresa unor tradiții românești și a celor care o critică, în special în contextul problemelor fiului ei, Fulgy. Artista nu s-a ferit să își exprime revolta, folosind un ton tăios și acuzații directe, atât la adresa obiceiurilor din perioada sărbătorilor, cât și a celor care o judecă.

Critici dure la adresa tradițiilor românești

Cântăreața a atacat frontal tradiția sacrificării animalelor înainte de sărbători, pe care o consideră depășită și „barbară”. Aceasta a afirmat că, deși și ea a fost crescută cu astfel de obiceiuri, în timp a renunțat la carne și nu mai aprobă astfel de practici.

„Aveți cele mai proaste tradiții posibile. Omorâți mielul de Crăciun și porcul. Și eu am fost crescută așa, dar slavă Domnului că am renunțat la carne. Nu mai mănânc carne deloc. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am mâncat decât foarte rar. Aveți niște tradiții barbare! Și nici nu mai zic de babe care merg la biserică și n-au nici pensie. Să vă pună tarif la comentariile de pe TikTok, 5 euro mesajul, să văd atunci cum dispăreți!”, a transmis artista revoltată.

Viorica a subliniat și faptul că, deși a primit multe injurii în mediul online, nu a pus niciodată preț pe comentariile răutăcioase.

Revolta împotriva celor care îi blamează familia

Artista și-a continuat tirada criticând comportamentul celor care comentează agresiv situația familiei sale. Aceasta consideră că mulți internauți depășesc limitele bunului-simț și se comportă „mai rău decât un om cu probleme”.

„Sunteți oameni care vă comportați mai rău ca unul cu probleme. Stați și bârfiți, spuneți că nu mi-am educat copilul. Da, iubesc animalele mai mult, și da, fac bine la animale. La oameni nu mai fac, nici dacă îl văd mort în șanț nu sun la 112. Așa de scârbită și înrăită am ajuns”, a mărturisit Viorica, vizibil afectată.

În mesajul ei, artista a făcut și o paralelă cu episodul biblic al răstignirii lui Iisus, acuzând oamenii că preferă să condamne decât să sprijine.

„Dacă vedeți că un om nu e bine, voi îl împingeți și mai jos? Așa ați făcut și cu Iisus Hristos. L-ați omorât. Dintre Baraba și el, l-ați ales pe Baraba. Cine l-a omorât pe Iisus? Oamenii”, a adăugat ea.

Mesaj tăios pentru rudele sale

Nu doar publicul a fost vizat de atacurile artistei, ci și rudele ei și ale lui Ioniță de la Clejani. Viorica a postat recent un mesaj tranșant, în care își acuză familia extinsă că se bucură de necazurile copiilor ei și că îi poartă invidie pentru tot ce au realizat prin muncă.

„Un anunț pentru neamurile mele și ale soțului: ce nu v-am primit până acum nici trei metri până la poartă, să nu mai aud de voi! Vedeți-vă de treaba voastră, de familiile voastre. Pentru că voi, neamurile, sunteți cei mai mari dușmani ai mei. Noi dacă avem, avem pentru că muncim. Dacă nu dăm, este pentru că e greu să muncești și să dai. Și voi vă bucurați de necazurile noastre, ale copiilor mei. Să fie clar: în familia lui Ioniță de la Clejani eu sunt șefa. Eu cânt, eu aduc banii!”, a transmis artista fără menajamente.

Declarațiile Vioricăi de la Clejani au generat numeroase reacții, fiind intens comentate în mediul online. Tonul ei dur, criticile la adresa tradițiilor și mesajele adresate celor apropiați au alimentat o nouă rundă de controverse în jurul artistei și familiei sale.

Recomandate

Ultimele postări