Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai solide și îndrăgite cupluri din showbizul românesc. Sunt împreună de 17 ani, căsătoriți de 15 și sunt părinții unei fete superbe, Diana. Chimia dintre ei este vizibilă în fiecare apariție publică, iar relația lor pare desprinsă dintr-un film romantic. Cu toate acestea, Irina recunoaște cu sinceritate că și în casa lor mai apar mici tensiuni – dar nimic grav, ci doar acele „ciondăneli” normale într-o familie unită.
Irina și Răzvan Fodor: 17 ani de iubire, 15 ani de căsnicie și o poveste care continuă
Deși între ei există o diferență de vârstă de 13 ani, Irina și Răzvan au demonstrat că maturitatea, comunicarea și compatibilitatea emoțională sunt mai importante decât orice cifră. Relația lor a rezistat timpului și provocărilor, iar cei doi au construit o familie armonioasă împreună cu fiica lor Diana, în vârstă de 14 ani.
De la ce pornesc micile certuri dintre Irina și Răzvan Fodor? „Sunt moldoveancă aprigă, mă aprind repede!”
Într-un interviu pentru Click!, Irina a deschis ușa spre viața lor de familie și a vorbit sincer despre rarele momente în care se mai „înțeapă” cu soțul ei.
„Eu sunt mâna de fier în casă. Mai ridic și eu tonul, ca la Moldova așa. Sunt moldoveancă din aia aprigă! Îmi mai pierd papucii din când în când”, a spus prezentatoarea de la Chefi la cuțite, cu umorul care o caracterizează.
Irina recunoaște că, deși firea ei este mai iute și uneori impulsivă, certurile dintre ea și Răzvan nu depășesc granița unor mici nemulțumiri casnice.
„Ne-am certat foarte rar în 17 ani. Nu prea ajungem să ne certăm tare. Recunosc că eu sunt cea țâfnoasă, un pic mai iute, și uneori nu mă pot abține. Încep cu: «Da’ de ce ați pus alea acolo? Nu v-am spus să nu faceți așa?!» E cicăleala aia de mamă, de femeie, de gospodină.”
Irina Fodor: „Îmi fac cruce… să nu vorbesc prostii!”
Chiar dacă în familia Fodor există replici amuzante și mici „înțepături”, Irina spune clar: nu au avut niciodată o ceartă mare, care să le pună la încercare relația.
„Nu am ajuns până acum la o ceartă din aceea mare! Îmi fac cruce, că știi cum e… să nu spui prostii. Nu ne-am certat niciodată din ceva grav. Au fost doar ciondăneli pe chestii mici și neimportante. Doar că atunci păreau extraordinar de importante: «Nu ții cont că te-am rugat să faci aia?!»”
Ea are și o filozofie de viață pentru cupluri, pe care o aplică de fiecare dată când simte că se poate aprinde inutil:
„Dacă te cerți pentru ceva astăzi, fă un exercițiu și întreabă-te: «Peste trei ani va mai conta?» Dacă răspunsul e «Nu», atunci te cerți de pomană.”
Cu sinceritate, umor și maturitate, Irina Fodor arată că și cele mai frumoase cupluri au momentele lor, dar că secretul unei relații stabile stă în comunicare, respect și acceptarea micilor imperfecțiuni ale celuilalt.