Serviciul Militar Se Reintroduce În România! Şeful Statului Major Al Apărării A Făcut Anunțul Pentru Tinerii Între 18 Și 35 De Ani

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte reintroducerea serviciului militar voluntar. Sunt vizați tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară. Pentru asta, trebuie găsite instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită. Şeful Statului Major al Apărării a menționat că toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei.

Serviciul militar se reintroduce în România!

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a declarat că trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei în caz de război.

„Trebuie să avem o societate rezilientă şi pentru asta trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război, trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei. Renunţarea la armata obligatorie a adus un deficit nu doar pentru România, ci pentru toate ţările NATO.

Este o discuţie destul de intensă în toate ţările NATO, pentru că avem o rezervă operaţională îmbătrânită, tinerii noştri nu sunt educaţi de pe băncile şcolii în spiritul patriotic cum am fost învăţaţi cei de vârsta noastră”, a spus şeful Statului Major al Apărării.

Gheorghiţă Vlad  a solicitat o lege pentru pregătirea militară a populaţiei, precizând că se doreşte introducerea unui serviciu militar în termen voluntar.

„Vrem introducerea serviciului militar în termen voluntar. Vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducerea războiului”, a menționat Gheorghiţă Vlad.

Serviciu militar nu va fi obligatoriu

Șeful Statului Major al Apărării a menționat că nu va fi vorba despre serviciu militar obligatoriu.

„Nu va fi obligatoriu! Doar pentru cel care doreşte să participe la un astfel de program. În Suedia, au chestionat 40.000 de tineri şi s-au înscris în acest program 8.000 de tineri. Un sistem similar trebuie să adopte şi România.

Să ne adresăm celor care doresc să înveţe să tragă cu arma, să se orienteze într-un mediu dificil, să supravieţuiască într-un mediu dificil, să ştie să se protejeze împotriva armelor chimice, să-şi facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învăţate şi achiesate de doritori”, a explicat Gheorghjiță Vlad.

Șeful Statului Major al Apărării a susținut că e important ca proiectul legislativ să fie votat anul acesta.

„Proiectul este depus în cele două camere, la Comisiile de apărare şi la Camera Deputaţilor şi la Senat. Eu cred că după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuţie cu prioritate. E important să se întâmple anul acesta pentru că toate ţările NATO şi toată Europa este în postura de a cumpăra timp.

Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a mai transmis  şeful Statului Major al Apărării.

Alături de Lituania, Danemarca, Suedia, Norvegia,  Finlanda, Letonia, Austria, Grecia şi Estonia au în prezent o anumită formă de serviciu militar obligatoriu. Polonia va reintroduce serviciul militar obligatoriu din 2024.

Şeful Statului Major al Apărării a anunțat că Serviciul militar ar trebui reintrodus în România și să vizeze tinerii între 18 și 35 de ani.